ochi și vânătăi

Din camera cealaltă o pereche de ochi mă fixează. Din când în când. Între fixări, pauze lungi de beznă. Pesemne ține ochii închiși pentru un timp. Se gândește la ceva. Analizează. Apoi ochii strălucitori se opresc din nou asupra mea. Doar ochii, ca două lumini fără sursă. Din întunecime. Ar fi cazul să aparțină unei fețe. Nu-i așa? De obicei, așa se întâmplă. Ochi, nas, gură, frunte, obraji și toate celelalte. Poate că lipsesc. Dar dacă lipsesc, atunci nu s-ar putea alcătui ființa ce deține ochii. Sau nu ar fi alcătuită, ceea ce înseamnă că nu există. Deci nici ochii nu există. Deși îi văd. Iar ei mă văd pe mine. Evident este că și toate celelalte sunt la locul lor. Sau pe acolo pe undeva, în orice caz, formează un întreg ai cărui ochi văd și al cărui creier interpretează ce îi transmite nervul optic, dacă acesta din urmă este desigur cât de cât sănătos. Pentru o secundă își mută privirea la palton. Doar o secundă ori o fracțiune de secundă, ca să revină imediat la mine. Așadar eu sunt obiectul judecății. Judecă-mă, dar nu prea tare. S-ar putea să mă umplu de vânătăi. Mă umplu foarte repede de vânătăi.

Odată, demult, suprafața vânătăilor depășea considerabil suprafața liberă și nu mă refer la părțile îndeobște ascunse vederii, ci mai ales la cele văzute și văzubile, dacă pot spune astfel, încât lumea credea lucruri nefirești despre mine, dar deja uitasem asta, nu știu de ce, cum și de unde, din ce colț al capului a revenit, s-a întors, mi-am amintit.

nu știu ce titlu să dau – fragment

I.

Stăteam liniștită pe covor. Sau cel puțin așa părea, pentru cine ar fi privit din afară. De-a lungul laturii mele albastre copiii se jucau. Din când în când emiteau sunete ușoare de mulțumire ori dezaprobare, uneori de uimire. L încă nu venise. Trimisese încă de dimineață vestitorii sub formă de mici particule verzi și roșii care mi se plimbau prin toate vasele de sânge. La intervale regulate, ei îmi gâdilau sângele rece, apoi mă înțepau delicat, apoi începeau să tropăie, mârâind și atunci îmi simțeam carnea strânsă ca într-o menghină de lemn de esență moale.

La un moment dat am încercat să mă ridic, dar picioarele nu m-au ascultat și m-am prăbușit la loc pe covor. Noroc că nu am căzut peste copii. Ei s-au speriat puțin și au fugit în colțul roșu al camerei. I-am rugat să îmi aducă de pe noptieră caietul de versuri dar pesemne că nu m-au auzit, rugămintea fusese formulată pasămite doar în gând sau așa ceva. Așadar, vestitorii interiori îmi blocaseră prin strânsoarea lor epiglota. Continuau să meargă în șir și în grupuri mici prin lăuntrul meu, dar numai eu îi auzeam, iar mișcarea lor neîntreruptă începuse să provoace apariția unor broboane mărunte și roșii ce ieșeau prin toți porii pielii mele alb-verzuie.

În acel moment am auzit că începuseră să se certe copiii. Jucau un joc complicat cu zaruri, poate piticot, poate sus-jos, nu reușesc să îmi amintesc deloc. Se pare că cel mare continua să îl tot bată pe cel mic, iar ăsta din urmă țipa și arunca cu tot ce îi venea la mână în celălalt. Le-am spus desigur să se potolească, poate veneau vecinii să îi certe și chiar nu era cazul să se întâmple asta acum. Nu știu dacă m-au auzit de data asta, dar parcă zgomotul s-a mai potolit și pe urmă am văzut cum brobonelele se transformau în pâraie roșii, dureroase, care începuseră să păteze covorul. M-am gândit la L. Unde o fi, de ce nu vine. Dar era cu siguranță din nou la ea. Știam, chiar dacă el nu voia să recunoască în ruptul capului. Tot zicea că era ocupat la muncă.

Pâraiele au devenit curând mici fluvii și corpul mi se subția iremediabil, vedeam cum mă micșorez, fluviile deja mă frigeau, apoi m-am ridicat și am început să plutesc prin cameră.

Pe jos zăcea fosta carcasă a trupului ce mă conținuse în toți anii ăștia. Golită și îngălbenită ca un ciorap purtat prea mult.

Am plutit către copii, am suflat un aer călduț înspre ei și s-au liniștit.

Atunci am auzit ușa deschizându-se. Intrase L. M-am agățat de tocul ușii și m-am ascuns în dormitor.

ZAMFIRESCU_ANA MARIA

A

am avut auzul avid aiurea

aerial

astâmpăr

alternativ

ai ascultat aievea armonia ascunsă a artei

adevărat

astronomic

agitat

ardeam ajutată atașată amânată agățată atârnată

ardeam aproape

ardeam apa

arterelor

arborilor

apusurilor

asemănai astăzi aerul aducerii aminte

așezat amorțit adormit ascuțit

asemănai alterând

asuprind

asimilând

aservind

am ajuns

aici

acolo

atunci

acum

altfel

apoi

aiuram alinând asprimea

aiuram așadar

aiuram afară

aiuram amărât

amețit

aici

acolo

apără

apără-mă

ascultă

adesea

ascultă acum

adu-mi

ajută

atât.

Image

V

vocalizez. vectorizez.
văratic.
vaca vastă vestește vecinului veșnicia.

vandalizez. vremelnic.
verticala vocii visătoare
vine veridic vălurind.

verbalizez?

vis vocal vortex vine vine vine
vis
vis

vară. vacanță. vreme. voi.
vine.
vin verde.

vanitate vetustă vedea vara vieții.
va visa vomitând varul vieții.
viață.
vreasc.

vuiește vorbirea. venind. valsând.
valuri. valuri.
vai vouă.

vocea veșnică va visa vicisitudini verzi.
vocale. virgule. vârându-se.
vag.

vis vis vis

valorificăm visul vieții.
venim veseli vociferând valsând vuind vomitând vestind.
viermuind.

viermele. visează voci venerabile.
viermele. vorbește verde.
viermele. vrea.
vremea voastră.

vești.

20130722-011832.jpg

F

fericirea fluieră

feeric,

formidabil – fermecător.

fantastica frumusețe

fu finalizată

faimos, fiind frustrată,

ferindu-se foită-fremătător.

foaia frunzei face fleoșc.

fascinantul ficus

ferește ființa

faptelor femurului fasciilor.

flautul fracturat

fornăie fertil.

fluxul fluviului frapant

face fărâmele fericirii

fugind firave

flirtând fastidios.

fenomenal?

2012-04-20_31