fragment

Am fermoarul ăsta în spate. Mă mănâncă îngrozitor. Așa. Ajută-mă să îl desfac puțin. Nu acolo. Mai sus. Așa. Acum îl trag eu mai jos, încă puțin. E bine. El îmi ține sufletul închis. Acum poate să iasă. Mă înconjoară deja într-un abur călduț, e plăcut. Intră la loc. Dar nu tot. O parte rămâne împrejur.

 

Simplu ca bună ziua. Așa ar fi trebuit să fi fost. Ar fi putut însemna ceva.

24

Mă obișnuisem cu tăcerea aceea îndelungată

oricum vorbeau alții pentru mine

numai liniște nu era

zumzetul străzilor și strigătele copacilor

îmi ajungeau până în străfunduri

cei care vorbeau tot timpul spuneau numai banalități

peste ele așterneam pânze albe țesute acum multe secole

buzele mi se lipiseră

și limba de cerul gurii

și ochii de cerul înstelat

fața mi s-a topit și s-a lichefiat

am adunat-o de pe jos și am strecurat-o în buzunar

acolo mai aveam hârtiile pline de sânge uscat

cu care îmi ștersesem rănile

uitasem de ele

După o vreme am început să aud voci care cântau în cor

apoi sunetul lor s-a îndepărtat

rămăsese doar foșnetul valurilor

eram departe de mine

și mi-am dat seama că nu mai auzeam nimic

continuam să merg

pe drum m-am împiedicat de câteva pietre abstracte

am vrut să le strig ceva dar prin buzele lipite

nu ieșea nimic

mi-era sete

m-am stropit cu ultimele fărâme de viață lichidă găsite

într-o găleată ruginită

brațele mi s-au umplut de scânteieri

citeam în ziare ultimele știri

nu spuneau nimic despre ce urma să se petreacă

felinele smulgeau bucăți din carnea mea

și le îngropau rânjind în depărtări

Pe urmă s-a întâmplat că a venit o ploaie grozavă

îmi ploua direct pe oase

ele lingeau șiroaiele de apă mulțumite

mi-a crescut o carne nouă transparentă

ea vorbea frumos cu mine

era politicoasă și totuși evazivă

mi-a arătat în cărțile pe care le ratasem

imagini tulburătoare

înșiruiri de cuvine lipsite de sens

lumi arzând

m-am întins pe jos

direct în mocirlă

era umed dar cald

mirosea fetid a putrefacție

nu mi-a păsat niciodată

luați-mă de aici aș fi putut zice dacă aș mai fi avut gură

oricum nu m-ar fi auzit nimeni

oricum nu i-ar fi păsat nimănui

oricum era noapte de prea mult timp

oricum nu mai era timp

oricum nu

oricum.

odd-photos-from-history-25

o, ce zile frumoase

O, ce zile frumoase

când caii tropăiau pe acoperiș

ascunzându-se sub țiglele proaspăt arse

când peștii dansau la nunta

unui văr îndepărtat

când caprele săpau gropi pentru iepuri

atunci ieșeam și noi din case

ne îmbrăcam cu ce aveam mai verde

adulmecam pietrele

mângâiam apa

miroseam aerul

oasele

carnea ne strălucea argintiu

o, ce zile frumoase

când pianul cânta singur toată simfonia

când treptele se întindeau leneșe la soare ca un covor

când pereții se înveleau cu lumina azurie din ferestre

atunci intram și noi în sala de teatru

ne dezbrăcam de ce aveam mai rău

murdăream mesele

pătam scaunele

dansam cu moartea

cu liniștea

cu vorbele

oasele ne cântau suav

o, ce zile frumoase

când viața adormea în colțul camerei

când lumina mușca din copaci

când noaptea și ziua erau totuna

atunci ne lungeam și noi pe jos

respiram pământ

mâncam raze

beam zgomote

era frumos, poate prea frumos.6

Vedere din gară

 

Sub trenul ruginit

trăia o familie de gândaci

– trăia de secole bune acolo –

 

puzderie de gândaci multicolori

fremătau zi și noapte

se hrăneau cu rugina roșie și verde,

cu zilele trecute ale trenului

care odată fusese un tren important

plimbase persoane de vază

în lume

acum zăcea peste familia de gândaci nepăsători față de trecutul lui

 

sub familia de gândaci

trăia o stea întunecată

care încerca din răsputeri să se nască

– dar nu știa cum –

și asta nu de ieri, de azi

 

fusese sădită acolo

încă dinainte de abandonarea trenului

de patru mâini tremurătoare

dar acum mâinile putreziseră uitate

gândacii consumaseră carnea lor caldă încă

roseseră oasele subțiri

steaua, ei bine, steaua întunecată rămăsese neștiută

 

trenul se prăbușea încet.

7

Stăteam de prea mult timp închisă-n mine

încercasem să găsesc o ieșire, oricare

dar ea nu a vrut să se arate

o vreme fusese bine

apoi mi-a venit ideea să ies

și nu puteam

m-am mințit spunându-mi că e mai bine așa

era însorit și cald acolo înăuntru

calul este verde și luna albastră

mi-am zis,

mărăcinii pe câmp și florile sus pe cer

mă urmărea doar iepurele feroce cu dinți de aramă topită,

mare și negru

o să rezolv cu el altă dată, m-am gândit

îl mai văzusem prin preajmă și cu alte ocazii

mă încolăceam în mine

încercam să găsesc începutul

el însă găsise pasămite ieșirea

sau poate că nu, doar se micșorase

până aproape de aneantizare

și stătea ascuns înăuntru

fără să facă nici cel mai mic zgomot

nici măcar nu respira

hoardele de celule îi ofereau adăpost

pășeam în mine cu teamă să nu îl strivesc din greșeală

nu se făcea să îl omor tocmai eu

deodată ai apărut tu, creatorul de vise

nu știam că exiști

credeam că visele sunt propria mea creație

dar nu, am aflat,

fiecare avem un creator de vise personal

care râde de noi uneori

erai mic, blana îți lucea în soarele amiezii,

se desfăcea în buchete aromate

am plecat împreună în mine,

ce mai călătorie.

drum, drum

Strada asta e greșită

începe dintr-un capăt și nu se termină

în celălalt capăt

de câte ori am încercat să merg pe ea și să-i găsesc

celălalt capăt

am ajuns exact de unde am pornit

ba chiar

de câteva ori

am ajuns la vreo două sute de metri

de locul din care plecasem

iar locul din care plecasem

se schimbase cu altul

copacii, casele erau cu totul altfel

se pare că doar eu am observat acestea

nu, nu pot să spun

că mă deranjează prea tare

de fapt

nici măcar

nu îmi pasă

de fiecare dată

aveam ochii închiși

de câteva ori

îi aveam scoși din orbite

pe strada asta

s-au întâmplat câteva grozăvii

culegătorii de ochi treceau adesea

cu sacii lor mari și galbeni

apoi mergeau în târg

IMG_5524405288131

umblă

Umblă peste tot gândaci străvezii
Precum minciunile pe înserat
Precum minciunile de dimineață și de prânz,
Servite cu dulceață, miere și portocale

Umblă peste tot gândaci opaci
Precum moartea care survine pe neașteptate
Umblă doar pe alocuri gândaci translucizi
Precum moartea care nu mai vrea să vină

Peste blocul de vizavi
Curge continuu mirarea a ce va să vină
Nimeni nu pare a ști ce urmează
Doar unii mai tineri sunt mai înțelepți,
Ei, desigur, sunt cei care pun totul la cale,
Să le mulțumim, așadar.

Ne-am amestecat printre ei
Lumina era fierbinte și seacă
Ei, însă, erau feerici
Ne-au arătat unde greșeam

Apoi a venit noaptea
și nu ne-am mai trezit.

wpid-445926_7584746_b.jpeg