fragment

Am fermoarul ăsta în spate. Mă mănâncă îngrozitor. Așa. Ajută-mă să îl desfac puțin. Nu acolo. Mai sus. Așa. Acum îl trag eu mai jos, încă puțin. E bine. El îmi ține sufletul închis. Acum poate să iasă. Mă înconjoară deja într-un abur călduț, e plăcut. Intră la loc. Dar nu tot. O parte rămâne împrejur.

 

Simplu ca bună ziua. Așa ar fi trebuit să fi fost. Ar fi putut însemna ceva.

24

Mă obișnuisem cu tăcerea aceea îndelungată

oricum vorbeau alții pentru mine

numai liniște nu era

zumzetul străzilor și strigătele copacilor

îmi ajungeau până în străfunduri

cei care vorbeau tot timpul spuneau numai banalități

peste ele așterneam pânze albe țesute acum multe secole

buzele mi se lipiseră

și limba de cerul gurii

și ochii de cerul înstelat

fața mi s-a topit și s-a lichefiat

am adunat-o de pe jos și am strecurat-o în buzunar

acolo mai aveam hârtiile pline de sânge uscat

cu care îmi ștersesem rănile

uitasem de ele

După o vreme am început să aud voci care cântau în cor

apoi sunetul lor s-a îndepărtat

rămăsese doar foșnetul valurilor

eram departe de mine

și mi-am dat seama că nu mai auzeam nimic

continuam să merg

pe drum m-am împiedicat de câteva pietre abstracte

am vrut să le strig ceva dar prin buzele lipite

nu ieșea nimic

mi-era sete

m-am stropit cu ultimele fărâme de viață lichidă găsite

într-o găleată ruginită

brațele mi s-au umplut de scânteieri

citeam în ziare ultimele știri

nu spuneau nimic despre ce urma să se petreacă

felinele smulgeau bucăți din carnea mea

și le îngropau rânjind în depărtări

Pe urmă s-a întâmplat că a venit o ploaie grozavă

îmi ploua direct pe oase

ele lingeau șiroaiele de apă mulțumite

mi-a crescut o carne nouă transparentă

ea vorbea frumos cu mine

era politicoasă și totuși evazivă

mi-a arătat în cărțile pe care le ratasem

imagini tulburătoare

înșiruiri de cuvine lipsite de sens

lumi arzând

m-am întins pe jos

direct în mocirlă

era umed dar cald

mirosea fetid a putrefacție

nu mi-a păsat niciodată

luați-mă de aici aș fi putut zice dacă aș mai fi avut gură

oricum nu m-ar fi auzit nimeni

oricum nu i-ar fi păsat nimănui

oricum era noapte de prea mult timp

oricum nu mai era timp

oricum nu

oricum.

odd-photos-from-history-25

unu – fragment

Undeva unde nu ai mai fost niciodată dar parcă simți că ar trebui să mergi. Undeva unde nu ar trebui să fii. Sau, cel puțin, nu acum (atunci, când?). Undeva unde timpul: 1. pare să stea în loc (nu, nu, asta am mai citit-o undeva, rog cititorul a nu o lua în seamă, prea sună a clișeu); 2. curge de jos în sus (adică, să nu mă înțelegi greșit, se comportă cumva fluid, dar cu sincope adecvate sau neadecvate, funcție de scopul atribuit sau necesar, ei, asta nu e chiar așa de greu de închipuit sau e, poate, dacă ești, ca de obicei, cu gândul aiurea); 3. pare că nu mai există (nici nu există aievea, asta o știm cu toții, e o convenție menită doar să ne înfricoșeze sau poate o justificare a decăderii fizice); 4. arată ca soarele alb (care dansează, bineînțeles, cu mișcări lente, legănate de val); 5. uită de unde vine și unde se duce.

Personajul nostru este mai curând longilin decât rotofei (deși, să recunoaștem deschis, rotofeiul poate avea uneori mai mult haz; dar nu a fost să fie așa, dacă era așa, ar fi fost o altă poveste). Îl vedem din spate, într-un clar-obscur cețos, are glugă și pantaloni largi, pentru moment descrierea este suficientă, voi reveni mai târziu, poate, dacă asta va prezenta măcar un pic de interes. E noapte. Pe aleea murdară mărginită de clădiri coșcovite și înalte trece repede, scheunând, un cățel răpciugos. Personajul se împiedică ușor de el și scoate un oftat nici prea prelung, nici prea scurt. Potrivit. Atât în ceea ce privește fundalul sonor al momentului.

Se mișcă încet personajul nostru, mai precis se depărtează de locul în care liniile de perspectivă se întâlnesc și care formează punctul din care privim tabloul, îl incomodează desigur și bareta dreaptă descusută a rucsacului pe care îl poartă în spate, făcându-l astfel să se bălăngăne pe picior și lovindu-l la fiecare pas cu ceva ce se găsește înăuntru și pare oarecum contondent. Din acest motiv mersul lui este puțin șchiopătat, dar asta nu pare să îl oprească. Nu știm care îi e ținta deplasării nocturne și nici de unde a plecat, îi știm doar gândurile, așternute mai sus, care i se învârt întruna în cap și nu par să lase loc și altora, pesemne ascunse adânc în străfunduri.

O fereastră slab luminată se deschide brusc deasupra lui și cineva azvârli conținutul lichid-păstos al unui recipient cu formă nedeterminată, care ar fi putut fi folosit fie la gătirea unor alimente, fie la eliminarea unor dejecții. Dar mai bine să nu mai insist. Personajul bombăne ceva ininteligibil și își continuă drumul fără să bage în seamă incidentul. Se scutură doar, puțin. Cățelul îl urmează, neavând altceva mai bun ori mai urgent de făcut.

odd-photos-from-history-25

umblă

Umblă peste tot gândaci străvezii
Precum minciunile pe înserat
Precum minciunile de dimineață și de prânz,
Servite cu dulceață, miere și portocale

Umblă peste tot gândaci opaci
Precum moartea care survine pe neașteptate
Umblă doar pe alocuri gândaci translucizi
Precum moartea care nu mai vrea să vină

Peste blocul de vizavi
Curge continuu mirarea a ce va să vină
Nimeni nu pare a ști ce urmează
Doar unii mai tineri sunt mai înțelepți,
Ei, desigur, sunt cei care pun totul la cale,
Să le mulțumim, așadar.

Ne-am amestecat printre ei
Lumina era fierbinte și seacă
Ei, însă, erau feerici
Ne-au arătat unde greșeam

Apoi a venit noaptea
și nu ne-am mai trezit.

wpid-445926_7584746_b.jpeg

Altceva

35Uneori mă trezesc fără nici un chef de a spune bună ziua. Mă ascund chiar înainte de a deschide ochii. Nu știu dacă e zi sau noapte, dacă e soare sau plouă și în general prefer să nu știu nimic. Apoi îmi desfac petalele, una câte una, le primenesc, le vopsesc pe ici pe colo pe unde e culoarea mai ștearsă (vopseaua mai sare când dorm). Mă acopăr cu ele și pornesc la drum. Drumul e presărat cu nenumărate obstacole – papuci obraznici, covoare sensibile, pereți neașteptați, uși închise, ferestre mate, scaune arțăgoase și așa mai departe. Încerc să îmi iau încărcătura în spate, dar omizile ies din papuci și strigă la mine într-o limbă pe care nu o mai înțeleg (s-au născut se pare într-o altă lume). Le ridic și le înfășor în pânza verde lăsată moștenire de fluturii alchimici de acum mai bine de cinci secole. Plec mai departe, mă lovesc, mormăi cuvinte injurioase printre dinți. Iau încărcătura și o rotesc rapid deasupra capului ca să îmi fac loc printre cetățenii cu topoare (astfel, ei își pierd rapid interesul pentru mine și revin la obiceiurile lor, sfărâmându-și unii altora capetele și membrele). Alunec pe valurile de sânge apoi plutesc fin. Ajung la gară, mă sui în trenul disperat și livrez încărcătura. Trenul explodează, bucăți de foste ființe zboară în aer și se transformă, încă înainte de a cădea la pământ, în flori mirosind a putregai. Mulțumită, adun câteva și le salut binevoitor.

pe fereastră

Pe fereastra din baie

trăiește un gândac

în fiecare zi se plimbă încoace și încolo

țanțoș ca un pașă

uneori își scutură aripile chitinoase

și în lumina palidă pare

să aibă o pelerină

noaptea l-am prins dormind

și de cele mai multe ori

sforăie asurzitor

apoi tușește

și îngaimă un cântec

format doar din trei note

pe fereastra din dormitor

s-a depus un praf amenințător

de câte ori mă uit înspre el

proferează imprecații diverse

așa că prefer evident

să nu îl mai bag în seamă

pe fereastra din bucătărie

a sucombat acum trei decenii

umbra unui câine

din când în când

latră șoptit

apoi ia umbra unui os

și îl linge mulțumit

sub fereastra din camera de zi

stau eu ghemuită

și aștept curioasă

pe cine o mai vrea să vină.

a

C

C

 

Cere-mi ce crezi

cum consideri

câinele chel cumpără

cu charismă

chei croite cumpătat

carnavalul capătă complet cerneala cerului

comparam camera cu capătul cosmetic ce credea

cuvântul cinstit

ce chema cai creduli

ce crezi

cum caută cei ce cercetează

cum cotrobăie cei ce culminează

cum cască cei ce coordonează

 

cortul colorat

ceara cenușa călătorul

cheamă corpusculii

clipele

cosesc coama cafenie

calul clipește

cheamă curând ceva

 

cum ce?

Cheamă creatura care cunoaște

care crede

care cerșește cerului covrigi

 

covrigii celești cumpără

clipite create

călătorii cafenii cred caii chemători

colorăm câinele cotrobăind cu cerneala cernută completImage