fragment

Am fermoarul ăsta în spate. Mă mănâncă îngrozitor. Așa. Ajută-mă să îl desfac puțin. Nu acolo. Mai sus. Așa. Acum îl trag eu mai jos, încă puțin. E bine. El îmi ține sufletul închis. Acum poate să iasă. Mă înconjoară deja într-un abur călduț, e plăcut. Intră la loc. Dar nu tot. O parte rămâne împrejur.

 

Simplu ca bună ziua. Așa ar fi trebuit să fi fost. Ar fi putut însemna ceva.