ochi și vânătăi

Din camera cealaltă o pereche de ochi mă fixează. Din când în când. Între fixări, pauze lungi de beznă. Pesemne ține ochii închiși pentru un timp. Se gândește la ceva. Analizează. Apoi ochii strălucitori se opresc din nou asupra mea. Doar ochii, ca două lumini fără sursă. Din întunecime. Ar fi cazul să aparțină unei fețe. Nu-i așa? De obicei, așa se întâmplă. Ochi, nas, gură, frunte, obraji și toate celelalte. Poate că lipsesc. Dar dacă lipsesc, atunci nu s-ar putea alcătui ființa ce deține ochii. Sau nu ar fi alcătuită, ceea ce înseamnă că nu există. Deci nici ochii nu există. Deși îi văd. Iar ei mă văd pe mine. Evident este că și toate celelalte sunt la locul lor. Sau pe acolo pe undeva, în orice caz, formează un întreg ai cărui ochi văd și al cărui creier interpretează ce îi transmite nervul optic, dacă acesta din urmă este desigur cât de cât sănătos. Pentru o secundă își mută privirea la palton. Doar o secundă ori o fracțiune de secundă, ca să revină imediat la mine. Așadar eu sunt obiectul judecății. Judecă-mă, dar nu prea tare. S-ar putea să mă umplu de vânătăi. Mă umplu foarte repede de vânătăi.

Odată, demult, suprafața vânătăilor depășea considerabil suprafața liberă și nu mă refer la părțile îndeobște ascunse vederii, ci mai ales la cele văzute și văzubile, dacă pot spune astfel, încât lumea credea lucruri nefirești despre mine, dar deja uitasem asta, nu știu de ce, cum și de unde, din ce colț al capului a revenit, s-a întors, mi-am amintit.

7

Stăteam de prea mult timp închisă-n mine

încercasem să găsesc o ieșire, oricare

dar ea nu a vrut să se arate

o vreme fusese bine

apoi mi-a venit ideea să ies

și nu puteam

m-am mințit spunându-mi că e mai bine așa

era însorit și cald acolo înăuntru

calul este verde și luna albastră

mi-am zis,

mărăcinii pe câmp și florile sus pe cer

mă urmărea doar iepurele feroce cu dinți de aramă topită,

mare și negru

o să rezolv cu el altă dată, m-am gândit

îl mai văzusem prin preajmă și cu alte ocazii

mă încolăceam în mine

încercam să găsesc începutul

el însă găsise pasămite ieșirea

sau poate că nu, doar se micșorase

până aproape de aneantizare

și stătea ascuns înăuntru

fără să facă nici cel mai mic zgomot

nici măcar nu respira

hoardele de celule îi ofereau adăpost

pășeam în mine cu teamă să nu îl strivesc din greșeală

nu se făcea să îl omor tocmai eu

deodată ai apărut tu, creatorul de vise

nu știam că exiști

credeam că visele sunt propria mea creație

dar nu, am aflat,

fiecare avem un creator de vise personal

care râde de noi uneori

erai mic, blana îți lucea în soarele amiezii,

se desfăcea în buchete aromate

am plecat împreună în mine,

ce mai călătorie.

umblă

Umblă peste tot gândaci străvezii
Precum minciunile pe înserat
Precum minciunile de dimineață și de prânz,
Servite cu dulceață, miere și portocale

Umblă peste tot gândaci opaci
Precum moartea care survine pe neașteptate
Umblă doar pe alocuri gândaci translucizi
Precum moartea care nu mai vrea să vină

Peste blocul de vizavi
Curge continuu mirarea a ce va să vină
Nimeni nu pare a ști ce urmează
Doar unii mai tineri sunt mai înțelepți,
Ei, desigur, sunt cei care pun totul la cale,
Să le mulțumim, așadar.

Ne-am amestecat printre ei
Lumina era fierbinte și seacă
Ei, însă, erau feerici
Ne-au arătat unde greșeam

Apoi a venit noaptea
și nu ne-am mai trezit.

wpid-445926_7584746_b.jpeg

câine cu floare

Sub nepăsarea lor

mă culc pe ochiul meu strâmb

mă trezesc pe pulpa mea argintie

îi iau de păr și îi scutur bine

ei nu simt nimic

câinele fără gură

latră surd

mă duc să îmi primesc porția

ei nu aud nimic

floarea fără culoare

merge să bea puțină apă

se supără pe mine

mă acuză de iresponsabilitate

plec în vacanță

dar vacanța dispăruse deja

e un concept revolut,

văd asta pe pancarta

de la gâtul câinelui

așa că mă culc

pe urechea mea interminabilă

mă trezesc fără voie

pe spinarea ferfenițită

ca o cârpă folosită prea mult

vine floarea

și mă biciuiește incolor.

Altceva

35Uneori mă trezesc fără nici un chef de a spune bună ziua. Mă ascund chiar înainte de a deschide ochii. Nu știu dacă e zi sau noapte, dacă e soare sau plouă și în general prefer să nu știu nimic. Apoi îmi desfac petalele, una câte una, le primenesc, le vopsesc pe ici pe colo pe unde e culoarea mai ștearsă (vopseaua mai sare când dorm). Mă acopăr cu ele și pornesc la drum. Drumul e presărat cu nenumărate obstacole – papuci obraznici, covoare sensibile, pereți neașteptați, uși închise, ferestre mate, scaune arțăgoase și așa mai departe. Încerc să îmi iau încărcătura în spate, dar omizile ies din papuci și strigă la mine într-o limbă pe care nu o mai înțeleg (s-au născut se pare într-o altă lume). Le ridic și le înfășor în pânza verde lăsată moștenire de fluturii alchimici de acum mai bine de cinci secole. Plec mai departe, mă lovesc, mormăi cuvinte injurioase printre dinți. Iau încărcătura și o rotesc rapid deasupra capului ca să îmi fac loc printre cetățenii cu topoare (astfel, ei își pierd rapid interesul pentru mine și revin la obiceiurile lor, sfărâmându-și unii altora capetele și membrele). Alunec pe valurile de sânge apoi plutesc fin. Ajung la gară, mă sui în trenul disperat și livrez încărcătura. Trenul explodează, bucăți de foste ființe zboară în aer și se transformă, încă înainte de a cădea la pământ, în flori mirosind a putregai. Mulțumită, adun câteva și le salut binevoitor.

Asta nu înseamnă că stau degeaba

Dacă iarba e verde
sau albastră
el nu mai știe

Dacă e iarnă sau vară
el nu mai știe

Dacă e sus sau jos
el nu mai știe

și în general
asta înseamnă
că groapa astupată
cu crengi
cu pământ
cu iubire
cu vise
cu toate ființele nenăscute
nefăcute
nenumite
e aici sau acolo
sau pretutindeni.

Dacă luna e sus
atârnată
și fața îi stă către ea
fața fără formă
fără aer
fără gând
aproape putrezită
de atâta umflare
plină de sare uscată

asta înseamnă
că groapa
e plină
și el e gol.

Nu mai știa de când e acolo
de ce e acolo
noaptea îl durea
iarba udă îi pătrundea ființa moale
pijamaua subțire
halatul de mătase
și nici țipenie nu se arăta
stelele scânceau ușor
le bătea lumina lunii
atunci îi simți dinții mărunți și limba aspră
pe degetele mâinii stângi
era Zelda, ființă albă și pufoasă
îl privea cu ochii stranii de felină mică
cu ochii limpezi, mari și iubitori,
strălucitori,
erau aidoma ochilor ei,
cea din groapa de deunăzi.

N

neprevăzut. neobservat. nerușinat.

neobosit. naturalizez. năvalnic.

niscaiva nasturi necăjeau nepăsarea noastră.
nemaivăzut. nemaiauzit. natural.

neant.
nebun. nebună. nebuni.

născând norocul ne numea normali.

nu. nu. nu.

nenumitul neostenitului născocea niște navigatori narând nuvele nespuse.
naștere.
narcoză.
nestemată.

n-are nimeni nimic.
nu negăm.
nervi.
nori.
nuntă.

nicăieri.