Altceva

35Uneori mă trezesc fără nici un chef de a spune bună ziua. Mă ascund chiar înainte de a deschide ochii. Nu știu dacă e zi sau noapte, dacă e soare sau plouă și în general prefer să nu știu nimic. Apoi îmi desfac petalele, una câte una, le primenesc, le vopsesc pe ici pe colo pe unde e culoarea mai ștearsă (vopseaua mai sare când dorm). Mă acopăr cu ele și pornesc la drum. Drumul e presărat cu nenumărate obstacole – papuci obraznici, covoare sensibile, pereți neașteptați, uși închise, ferestre mate, scaune arțăgoase și așa mai departe. Încerc să îmi iau încărcătura în spate, dar omizile ies din papuci și strigă la mine într-o limbă pe care nu o mai înțeleg (s-au născut se pare într-o altă lume). Le ridic și le înfășor în pânza verde lăsată moștenire de fluturii alchimici de acum mai bine de cinci secole. Plec mai departe, mă lovesc, mormăi cuvinte injurioase printre dinți. Iau încărcătura și o rotesc rapid deasupra capului ca să îmi fac loc printre cetățenii cu topoare (astfel, ei își pierd rapid interesul pentru mine și revin la obiceiurile lor, sfărâmându-și unii altora capetele și membrele). Alunec pe valurile de sânge apoi plutesc fin. Ajung la gară, mă sui în trenul disperat și livrez încărcătura. Trenul explodează, bucăți de foste ființe zboară în aer și se transformă, încă înainte de a cădea la pământ, în flori mirosind a putregai. Mulțumită, adun câteva și le salut binevoitor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s