68 Inspiring Writing Tips from 9 Great Writers

The Metamorphosis Journal

This infographic combines 68 pieces of advice on writing from Ernest Hemingway, Elmore Leonard, Margaret Atwood, John Steinbeck, Henry Miller, Kurt Vonnegut, Mark Twain, George Orwell, and Ray Bradbury.

It’s a good thing to read it on computers but I actually made it to hang on a wall in order to find inspiration every time and then. 

You are welcomed to share this infographic, download it, print it, and re-use it as long as you don’t chang it or use it in a way to make profit.

writing tips by Raphael Lysander

Sources:

  1. Ernest Hemingway on Writing. (book)
  2. Elmore Leonard’s 10 Rules of Writing. (book)
  3. http://www.guardian.co.uk/books/2010/feb/20/ten-rules-for-writing-fiction-part-one.
  4. Steinbeck: A Life in Letters (book)
  5.  Henry Miller on Writing. (book)
  6.  How to Use the Power of the Printed Word, Kurt Vonnegut. (book)
  7. Mark Twain selected quotations.
  8. George Orwell, Why I Write (book)
  9. 2001 keynote address at Point Loma Nazarene University’s Writer’s Symposium By the Sea, Bradbury. ( lecture)

Vezi articol original

Anunțuri

ochi și vânătăi

Din camera cealaltă o pereche de ochi mă fixează. Din când în când. Între fixări, pauze lungi de beznă. Pesemne ține ochii închiși pentru un timp. Se gândește la ceva. Analizează. Apoi ochii strălucitori se opresc din nou asupra mea. Doar ochii, ca două lumini fără sursă. Din întunecime. Ar fi cazul să aparțină unei fețe. Nu-i așa? De obicei, așa se întâmplă. Ochi, nas, gură, frunte, obraji și toate celelalte. Poate că lipsesc. Dar dacă lipsesc, atunci nu s-ar putea alcătui ființa ce deține ochii. Sau nu ar fi alcătuită, ceea ce înseamnă că nu există. Deci nici ochii nu există. Deși îi văd. Iar ei mă văd pe mine. Evident este că și toate celelalte sunt la locul lor. Sau pe acolo pe undeva, în orice caz, formează un întreg ai cărui ochi văd și al cărui creier interpretează ce îi transmite nervul optic, dacă acesta din urmă este desigur cât de cât sănătos. Pentru o secundă își mută privirea la palton. Doar o secundă ori o fracțiune de secundă, ca să revină imediat la mine. Așadar eu sunt obiectul judecății. Judecă-mă, dar nu prea tare. S-ar putea să mă umplu de vânătăi. Mă umplu foarte repede de vânătăi.

Odată, demult, suprafața vânătăilor depășea considerabil suprafața liberă și nu mă refer la părțile îndeobște ascunse vederii, ci mai ales la cele văzute și văzubile, dacă pot spune astfel, încât lumea credea lucruri nefirești despre mine, dar deja uitasem asta, nu știu de ce, cum și de unde, din ce colț al capului a revenit, s-a întors, mi-am amintit.

fragment

Am fermoarul ăsta în spate. Mă mănâncă îngrozitor. Așa. Ajută-mă să îl desfac puțin. Nu acolo. Mai sus. Așa. Acum îl trag eu mai jos, încă puțin. E bine. El îmi ține sufletul închis. Acum poate să iasă. Mă înconjoară deja într-un abur călduț, e plăcut. Intră la loc. Dar nu tot. O parte rămâne împrejur.

 

Simplu ca bună ziua. Așa ar fi trebuit să fi fost. Ar fi putut însemna ceva.

24

Mă obișnuisem cu tăcerea aceea îndelungată

oricum vorbeau alții pentru mine

numai liniște nu era

zumzetul străzilor și strigătele copacilor

îmi ajungeau până în străfunduri

cei care vorbeau tot timpul spuneau numai banalități

peste ele așterneam pânze albe țesute acum multe secole

buzele mi se lipiseră

și limba de cerul gurii

și ochii de cerul înstelat

fața mi s-a topit și s-a lichefiat

am adunat-o de pe jos și am strecurat-o în buzunar

acolo mai aveam hârtiile pline de sânge uscat

cu care îmi ștersesem rănile

uitasem de ele

După o vreme am început să aud voci care cântau în cor

apoi sunetul lor s-a îndepărtat

rămăsese doar foșnetul valurilor

eram departe de mine

și mi-am dat seama că nu mai auzeam nimic

continuam să merg

pe drum m-am împiedicat de câteva pietre abstracte

am vrut să le strig ceva dar prin buzele lipite

nu ieșea nimic

mi-era sete

m-am stropit cu ultimele fărâme de viață lichidă găsite

într-o găleată ruginită

brațele mi s-au umplut de scânteieri

citeam în ziare ultimele știri

nu spuneau nimic despre ce urma să se petreacă

felinele smulgeau bucăți din carnea mea

și le îngropau rânjind în depărtări

Pe urmă s-a întâmplat că a venit o ploaie grozavă

îmi ploua direct pe oase

ele lingeau șiroaiele de apă mulțumite

mi-a crescut o carne nouă transparentă

ea vorbea frumos cu mine

era politicoasă și totuși evazivă

mi-a arătat în cărțile pe care le ratasem

imagini tulburătoare

înșiruiri de cuvine lipsite de sens

lumi arzând

m-am întins pe jos

direct în mocirlă

era umed dar cald

mirosea fetid a putrefacție

nu mi-a păsat niciodată

luați-mă de aici aș fi putut zice dacă aș mai fi avut gură

oricum nu m-ar fi auzit nimeni

oricum nu i-ar fi păsat nimănui

oricum era noapte de prea mult timp

oricum nu mai era timp

oricum nu

oricum.

odd-photos-from-history-25

o, ce zile frumoase

O, ce zile frumoase

când caii tropăiau pe acoperiș

ascunzându-se sub țiglele proaspăt arse

când peștii dansau la nunta

unui văr îndepărtat

când caprele săpau gropi pentru iepuri

atunci ieșeam și noi din case

ne îmbrăcam cu ce aveam mai verde

adulmecam pietrele

mângâiam apa

miroseam aerul

oasele

carnea ne strălucea argintiu

o, ce zile frumoase

când pianul cânta singur toată simfonia

când treptele se întindeau leneșe la soare ca un covor

când pereții se înveleau cu lumina azurie din ferestre

atunci intram și noi în sala de teatru

ne dezbrăcam de ce aveam mai rău

murdăream mesele

pătam scaunele

dansam cu moartea

cu liniștea

cu vorbele

oasele ne cântau suav

o, ce zile frumoase

când viața adormea în colțul camerei

când lumina mușca din copaci

când noaptea și ziua erau totuna

atunci ne lungeam și noi pe jos

respiram pământ

mâncam raze

beam zgomote

era frumos, poate prea frumos.6